In România cancerul de sân este cel mai frecvent cancer diagnosticat şi principala cauză de mortalitate prin tumori maligne la femei. O problema foarte serioasa cu care se confrunta lumea medicala contemporana este faptul ca neoplasmul mamar apare din ce in ce mai frecvent la paciente deosebit de tinere (30-45 ani), fapt semnalat in mod cu totul exceptional in urma cu 20-30 de ani.
Diagnosticul cancerului la pacientele tinere ridica mari dificultati deoarece mamografia, considerata „standardul de aur” in detectia cancerului de san, este mult mai putin eficienta, ajungand de la o sensibilitate de circa 98% la femeile la menopauza la circa 48% la femeile cu sani densi, cu varsta pana in 45-50 ani. Alte metode de diagnostic imagistic utilizate sunt ecografia mamara si IRM mamar (cu limitarile lor in evaluarea unui san dens), scintimamografia si, de cativa ani, PET–CT.
Scintimamografia (scintigrafia mamara) este o tehnica simpla, putin iradianta, ce implica administrarea unui radiotrasor cu tropism pentru celulele neoplazice si vizualizarea acumularii acestora la nivel tumoral cu ajutorul gamma camerei, echipament specific medicinei nucleare. Se utilizeaza Tc99m-SESTAMIBI sau Tc99m TETROFOSMIN, radiotrasori care, prin acumularea lor specifica in tesutul tumoral malign viabil, relativ bine vascularizat, pot realiza un diagnostic diferential intre tumori maligne versus tumori benigne. Se injecteaza circa 15-25 mCi de Tc99m Sestamibi si se fac inregistrari statice planare, obtinandu-se imagini ale sanilor si eventuala captare focala a radiofarmaceuticului.
Scintimamografia se recomanda pacientelor numai daca examinarile mamografice si ecografice au fost neconcludente, principalele situatii cand aceasta tehnica este efectuata fiind:
– Tesut mamar dens, care determina examen mamografic neconcludent;
– Diagnosticul diferential fie al unei posibile recidive tumorale, fie a unor mdificari locoregionale postterapeutice (frecvent post interventie chirugicala si/sau radioterapie si/sau chimioterapie) la care examinarile ecografice, mamografice si/sau IRM mamar au avut rezultate incerte;
– Evaluarea mai multor leziuni suspecte concomitente, in cadrane diferite, uni sau bilateral;
– Prezenta unei formatiuni ocupatoare de spatiu decelate palpator, dar nevizualizate mamografic sau ecografic;
– La pacientele cu claustrofobie, cu indicatie de IRM;
– Paciente cu implant mamar;
– Examinarea regiunii axilare in scopul stadializarii TNM;
Previzionarea raspunsului la chimioterapie si monitorizarea eficientei terapeutice.
Tehnicile de imagistica moleculara, asa cum este si scintimamografia, cunosc pe plan mondial o dezvoltare din ce in ce mai pronuntata, fiind aplicate in algoritmul diagnostic acolo unde tehnicile consacrate (cum ar fi mamografia, ecografia, IRM) au rezultate diagnostice mai slabe si discutabile.
